27–29 iunie 2025 | Piața Sfatului
„Republica Moldova Prezintă” revine la Brașov în perioada 27–29 iunie 2025, în Piața Sfatului, cu prilejul unei ediții jubiliare (a cincea). Evenimentul continuă cu mândrie tradiția începută în Iași și Ploiești, încă din 2016, și reprezintă extensia internațională a cunoscutului concept „Fabricat în Moldova”, având ca scop promovarea produselor autohtone pe piața europeană.
50 de companii din Republica Moldova vor expune produse de calitate superioară din domenii variate: industria alimentară și agricolă, industria ușoară, vinuri și băuturi spirtoase, produse apicole, bijuterii, cosmetice, textile, mobilier și materiale de construcție.
Obiectivul principal al evenimentului este consolidarea relațiilor economice dintre România și Republica Moldova, facilitarea accesului produselor moldovenești pe piața europeană și încurajarea colaborărilor comerciale durabile.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 27 iunie, la ora 11:00, în prezența oficialităților din ambele țări.
Standurile vor putea fi vizitate zilnic, între orele 10:00–22:00, în Piața Sfatului.
Evenimentul va fi completat de un program cultural-artistic susținut de ansambluri folclorice, artiști și soliști din Republica Moldova. Concertul principal va avea loc sâmbătă, 28 iunie, de la ora 17:00.
Organizatorul principal este Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI RM), cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, Serviciului Public Administrare Piețe Brașov (SPAP), Consiliului Județean Brașov, Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Ambasadei Republicii Moldova în România și Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
Vă așteptăm cu drag! Construim împreună punți de colaborare între Republica Moldova și România.
Lista participanților la Expoziția Republica Moldova prezintă la BRAȘOV 2025